Mamelor din lumea întreagă. Și celor din jurul lor.

Cu siguranță nu există mamă pe lumea asta care să nu se fi întrebat măcar o dată în mămicia ei, mai în glumă sau mai în serios, în momentele când a simțit că limitele îi sunt atinse – cum am ajuns eu aici?…

Fizic, este simplu. Ai făcut ceva cu un bărbat și, planificat sau nu, a apărut un mini-tu pe lumea asta. Emoțional, ajungi acolo pentru că ți se adună. Pentru că pe lângă mamă, mai ești și om. Și femeie. Și soție. Și prietenă a cuiva.

Mamelor din lumea întreagă, ce mai faceți?

Uneori, primul pas pentru a deveni mai apropiată tu de sufletul tău este să începi să răspunzi sincer la întrebarea cum ești? Și să nu vină robotic replica sunt bine. De fapt, chiar ar trebui să ștergem cuvântul ăsta din vocabularul nostru. O mamă nu este bine și atât. Pentru că mămicia e o treabă complexă, plină de extreme. Momente de bucurie deplină, urmate de frustrare inimaginabilă sau o iubire mai presus de orice. Și apoi sentimente de epuizare fizică și emoțională. În teorie, știm că trebuie să avem grijă și de noi, atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri. Pentru că dacă noi nu suntem bine, ei nu sunt bine. Dar în practică, dacă te gândești că trebuie să mai adaugi încă ceva pe lista kilometrică de to-do, mai bine te lași pe locul -213,98. Totuși, uneori pur și simplu este nevoie de o pauză.

Mamelor din lumea întreagă: mai sunt și zile negre!

Astăzi eu am fost mama despre care am scris în începutul articolului. Este final de o zi în care copilul meu nu s-a oprit din urlat aproape deloc, înafara de ora pe care a dormit-o la prânz și adunat, maxim o altă oră ca rezultat al eforturilor mele de a se calma. Motivul? Nu îl știu exact, bănuiesc o combinație între căldură, cu dorul pe care i-l duce creșei și copiilor când nu merge acolo, plus faptul că am stat mai toată ziua în casă.

Știam că o să fie o zi grea, dar nu mă așteptam chiar la ce a urmat. A trebuit să stăm în casă să așteptăm vizita unui inspector de la Serviciul de Autoritate Tutelară, în contextul procesului pentru custodie. Cine a trecut prin asta, știe că nu e cu programare și nu decizi tu când să te viziteze. Doar primești o scrisoare prin care ești anunțat că se va veni la tine în ziua X, să fii cu copilul acasă între orele 9-15 (scria pe hârtia mea).

Când e circ, circ să fie

Deci, a fost circ toată ziua și norocul meu a fost că omul a apărut în timp ce ea dormea deja. Copilul meu a urlat aproape toată ziua, din orice. Și chiar susțin din orice. La un moment dat, am respirat lângă ea și a început să plângă și să se tăvălească pe jos. Altă dată, abia o liniștisem și o așezasem la mine pe piept, când a trebuit să o mut câțiva centimetri mai jos pentru că mă incomoda cotul ei. Bineînțeles, urlete.

În alt moment, mi-a cerut apă și i-am dat sticla ei să bea, dar nu a vrut din ea, așa că am presupus că vrea să bea din sticla de om mare și să i-o țin eu cu mâna mea, numai că nu i-a convenit că nu i-am oferit din prima varianta asta și am primit un refuz și încă o trântitură pe jos. Plus urlete. Urla după apă, deși îi oferisem apă, numai că nu în ordinea dorită de ea. Dacă auzea cineva dinafară, nu putea decât să creadă că eu țin un copil pe uscat pe vremea caniculară și îl torturez sau ceva. Mă gândeam că eu sigur asta aș fi crezut.

Alta și mai bună era că încercasem toată ziua să o hrănesc și îmi refuzase orice, dar a apucat-o brusc o foame incontrolabilă fix când eram la telefon cu avocatul. A început deodată, în mijlocul unui joc, să urle papaaa și până să apuc să îi explic avocatului că revin eu cu apel, ca să îmi pot hrăni copilul, ea deja se tăvălea și urla (din nou). Ajunse în bucătărie, nici nu m-a lăsat să îi scot ceva din frigider sau să îi pregătesc, a văzut un bol cu cereale pe masă și pe alea le-a înșfăcat și le-a halit. Iarăși, mă gândeam doar că, dacă vedea cineva scena, ar fi zis clar că eu nu dau nimic de mâncare acestui copil.

Inspiră, expiră, inspiră, expiră

Nu am mai rezistat. După ce încercasem de toate să îi fac pe plac, să o înțeleg, să îi ofer, să mă dau peste cap și să mă transform pentru ea. Îmi venea să urlu și să mă dau cu capul de pereți, plângând. Așa că m-am dus în altă cameră, ca să nu mă exteriorizez și să risc să o sperii sau altceva. Am stat și am privit peretele alb și nu am avut energia nici măcar să plâng. Eram epuizată după doar primele 2 ore. Pentru că sunt om și nu doar mamă. Pentru că sunt una singură care le face pe toate și pentru că încercasem tot. Și copilul meu nu se oprea, a trebuit să iau o pauză. Câteva minute în care pur și simplu să mă duc în altă cameră. Să respir și să nu mai văd copilul fizic în fața ochilor. Că de auzit, oricum nu puteam evita sunetul cu nimic.

Mi-a fost puțin de tot mai bine, deși doar pentru scurt timp. Nu mă simt vinovată că mi-am permis câteva minute de detașare, deși copilul urla în camera cealaltă. Nu aveam altă soluție, nu eram bine în momentul ăla și nu voiam ca starea mea să se răsfrângă asupra copilului deja supărat.

Mamelor din lumea întreagă: a face o scurtă pauză este uneori necesar

Probabil multe mame s-ar gândi: Dar cum să iau o pauză de la copilul meu? Îl ador mai mult decât orice!  și probabil întrebarea asta ar veni cu niște vină la pachet. Dar treaba stă altfel: iubirea este o resursă infinită, dar energia nu este. Dragostea este motorul familiei, dar energia este combustibilul. Degeaba ai o mașină, dacă nu ai combustibil în ea. Sau mai modern, legat de mașinile electrice – dacă nu o lași să se încarce. Telefonul sau laptop-ul ți-l lași la încărcat dacă le vezi cu baterie pe final. Cu tine de ce nu ai face același lucru?

Și, deși nu vrem să recunoaștem, pauza necesară unei reîncărcări înseamnă o pauză de la copil. Cât de mică. Pentru că nici nu poți pune combustibil într-o mașină în mișcare. Trebuie să o oprești, înainte de toate. Iar copiii noștri au nevoie ca noi să știm asta și să simțim când trebuie să ne reîncărcăm. Dacă realizăm cât de importantă este treaba asta, găsim soluții – chit că pleci de lângă copilul care urlă și te duci în altă cameră (după ce te asiguri, totuși, că îl lași în siguranță).

Mamelor din lumea întreagă: oameni sunteți!

Mame, suntem și oameni, să nu uităm asta. Cereți ajutor ori de câte ori simțiți că aveți nevoie. Familie, prieteni, vecini, oricăror persoane de încredere. Eu am fost singură astăzi. Așa o cresc pe Lorelai și familia noastră este constituită doar din noi două. Dar am sunat-o pe mama. Ghinionul meu a fost că nu a putut să mă ajute, așa că a trebuit să mă ajut singură.

Nu am avut un al doilea număr pe care să îl apelez, dar am găsit metode. Se găsesc soluții: căutați grupuri de mămici, mergeți la întâlniri cu ele și vedeți cu cine rezonați și cu cine se înțeleg copiii. Cel mai sigur este că o mamă vă va înțelege mai bine ca oricine altcineva. Apelați la oamenii din jurul vostru, nu este o rușine.

Eu am apelat și la vecini, după ce am dat ochi de câteva ori cu ei. Sunt destul de nouă în bloc, mutată cam de jumătate de an, dar la mutare m-am dus la cei apropiați – de pe etaj și de sus și de jos, să mă prezint și să le spun că sunt noua lor vecină. Cumva, am vrut să îmi lărgesc orizontul de oameni la care pot apela în caz de ceva.

Iar dacă citește cineva care are în preajmă o mamă, de orice fel – că e singură sau nu, că are un singur copil sau mai mulți sau orice alte circumstanțe, vă rog eu: oferiți-i ajutor. Niciodată nu strică o implicare cât de mică. Pentru voi, poate sunt 10 minute sau o jumătate de oră dintr-o zi, dar pentru ea poate fi timpul necesar de a-și face o baie în liniște sau doar de a își trage sufletul nițel. În măsura în care puteți, acordați-i unei mame dragi vouă puțin de timp liber din timpul vostru! ❤️

 

***

Ana aici, over and out.

 

Mai multe povești și pățanii ale ființei Lorelai – fie în cuvinte, fie în imagini, dau din casă aici. Cât despre gașca veselă, ne-am reunit pe Facebook și Insta, unde toate cele 6 fete cucuiete vă așteptăm cu povești aburinde – haioase sau serioase, dar întotdeauna sincere.

 

N.B.: Echipa The Little Gang vă supune atenției faptul că toate textele publicate atât pe acest site, cât și pe paginile noastre de Facebook și de Instagram reprezintă opinii strict personale ale autorilor noștri, bazate exclusiv pe experiențele de viață ale acestora. Echipa The Little Gang nu garantează aplicabilitatea, funcționalitatea ori compatibilitatea cuprinsului textelor astfel publicate, în viețile personale ale cititorilor noștri.De asemenea, echipa The Little Gang își rezervă dreptul fundamental la liberă exprimare, dreptul la opinie, precum și dreptul la schimbarea opiniei deja exprimate, dacă situația de fapt inițială a suferit schimbări de natură a determina acest lucru. Prin urmare, subliniem faptul că textele noastre nu sunt general valabile și nici nu au aplicabilitate garantată pentru experiențe aparent similare ale altor persoane decât autorii The Little Gang.

Articole recente

Lasa comentariu