Cu copil și … agățată

Ai zice că odată ce ai un copil, ieși cumva de pe piață. Dacă ai și tatăl copilului pe lângă tine, așa ar fi normal și moral. Dar dacă nu, oricât ai crede tu că nu mai ești acolo, fenomenul stă altfel. De cele mai multe ori, nu există energie sau atenție sau toleranță din partea ta pentru altcineva înafară de copil. Alteori, pur și simplu îți ieși din mână, în funcție și de perioada de pauză. Faza e că mai există și varianta în care situațiile create sunt mult prea penibile ca să primească vreun feedback din partea ta.

Persoană deschisă și sociabilă, am trecut prin niște momente de îmi stătea mintea în loc și preferam să evit anumite povești decât să le dau curs. Deși copilul este destul de vizibil și prezent – fizic, auditiv și de toate, se pare că nu reprezintă o piedică pentru multe specimene de gen masculin, în încercările lor de a își exercita vrăjile. Treaba e atât de amuzantă, că nu puteam să țin fazele doar pentru mine.

Cu copil și … agățată. De alt copil.

Odată, am mers în vizită la o mătușă, pe care o așteptam să coboare din bloc și astfel să pornim la plimbare cu toatele – Lorelai, eu și mătușa. Cu Lorelai la mijloc și mătușa care o ținea de mână pe fii-mea de cealaltă parte, vine un puști (nu mai mult de 18 ani) la mine, foarte amabil și zâmbăreț. Era cu grupul de amici cu care bătea mingea în fața blocului, de care se îndepărtează ca să mă ia în primire:

El: – Ce faci? Nu te-am mai văzut pe aici. Să știi că ești tare drăguță și am zis că nu pot să mă abțin.
Eu: – Bine, îmi plimb copilul (cu ton accentuat). Haide, mami, pas cu pas – zic către Lorelai.
El, dacă a văzut că cu mine nu îi mergea: – Ce bebeluș frumos! Vii la mine să te iau în brațe? – zice el către fii-mea.

Norocul a fost că Lorelai nu l-a băgat în seamă și a trecut fix pe lângă el, fără să se uite. I-am zis pa puștiului și duse am fost.

Nu știi niciodată cum poți să ajungi de pe șantier, în club.

Altă dată, eram cu mama și fără Lorelai (de data asta) în oraș. Era perioada când renovam și eu lucram cot la cot cu muncitorii. În seara respectivă, după o zi întreagă de lucru la pereți, aveam poftă de o ciorbă. Așa că m-a preluat mama de pe șantier și, cum eram eu atunci – nemachiată și plină de vopsea, am mers să mâncăm o ciorbă. Toate faine, cerem nota să achităm – face mama cinste, iar puștiul care ne servise, când să ia nota, zice:

– Aș avea o rugăminte, dacă se poate…
Mama: – Da, sigur.
El: – Nu cu dumneavoastră. Și se întoarce cu fața la mine. Vreau și eu numărul tău de telefon, te rog, că îmi place de tine.

I-am spus frumos că nu dau numărul meu de telefon, dar l-am îndreptat spre Facebook, tocmai ca să fie și evident că am copil. Dar degeaba, nu s-a lăsat. Mi-a admirat copilul și apoi a început să mă invite prin cluburi și distracții. S-a lăsat cu block, bineînțeles.

De când am copil, îi atrag mai mult pe ăștia mici?

Recent, eram abia ieșită din spital și a trebuit să ajung de urgență în mall să caut copilului o jucărie care să o înlocuiască pe cea pe care o pierduse și fără de care nu dormea. La fel de nemachiată ca în ultima poveste și pe o grabă rapidă (mai mult fugă, mă rog), un puști cam de 12 ani vine la mine:

Hei, ce faci? Ești drăguță.

Am trecut atât de repede pe lângă el și abia când m-am liniștit că i-am înmânat copilului jucăria mi-am și dat seama ce se întâmplase. Automat, m-a bușit râsul.

Nu. Am povești și cu cetățeni cu drept de vot.

Și pentru că nu atrag doar puști, am o poveste și cu un tip în jur de 35 de ani. Ne știam prin niște prieteni comuni care s-au decis să ne facă lipeala într-o seară. Pentru că: eu – singură și cu copil, iar el – singur și cu dorință de copil/familie. Cum stăteam la vorbe cu el și dezbăteam despre oameni, relații și copii, îmi spune din prima că el crede că ar fi un tată minunat pentru fiica mea. Că abia așteaptă să o cunoască și să ieșim cu toții în parc, ca o familie. Mai mult, a zis că abia așteaptă ca fii-mea să îi spună tată.

Uhm… i-am cam zis prietene, ne știm de câteva ore, dar nițel mai politicos. Omul nu a înțeles neapărat și a mai încercat de câteva ori cu chestii de genul, până i-am pus un mare semn de STOP în fața ochilor. Deși frumușel și deștept, disperarea asta după o familie și un copil e total turn-off.

Astea au fost niște exemple de cum să nu. Dar există și foarte multe situații simpatice. Mi-e clar că omul pe care l-aș alege eu ar plăcea copiii și își dorește unul sau mai mulți, dar nu ar fi prea disperat. Le are cu complimentele, dar nu e penibil. Îi pasă de partenera lui atât ca mamă, cât și ca femeie… și multe altele. :)) Simplu și perfect, nu?!

 

Voi prin ce situații amuzanto-comico-penibile ați trecut când a venit vorba de sexul opus?

 

***

Ana aici, over and out.

 

Mai multe povești și pățanii ale ființei Lorelai – fie în cuvinte, fie în imagini, dau din casă aici. Cât despre gașca veselă, ne-am reunit pe Facebook și Insta, unde toate cele 6 fete cucuiete vă așteptăm cu povești aburinde – haioase sau serioase, dar întotdeauna sincere.

 

N.B.: Echipa The Little Gang vă supune atenției faptul că toate textele publicate atât pe acest site, cât și pe paginile noastre de Facebook și de Instagram reprezintă opinii strict personale ale autorilor noștri, bazate exclusiv pe experiențele de viață ale acestora. Echipa The Little Gang nu garantează aplicabilitatea, funcționalitatea ori compatibilitatea cuprinsului textelor astfel publicate, în viețile personale ale cititorilor noștri.
De asemenea, echipa The Little Gang își rezervă dreptul fundamental la liberă exprimare, dreptul la opinie, precum și dreptul la schimbarea opiniei deja exprimate, dacă situația de fapt inițială a suferit schimbări de natură a determina acest lucru. Prin urmare, subliniem faptul că textele noastre nu sunt general valabile și nici nu au aplicabilitate garantată pentru experiențe aparent similare ale altor persoane decât autorii The Little Gang.

Articole recente

Lasa comentariu