Comparațiile între copii – de ce să NU le facem

Comparațiile între copii – atenție subiect delicat

Cred că cei mai mulți dintre noi, părinții, am fost măcar o dată puși în situația neplăcută de a răspunde la întrebări complet nepoliticoase și lipsite de tact despre copiii noștri. Întrebări de genul: Dar nu e prea slabă/slab?! Dar nu e prea grasă/gras?! Încă e alăptat/alăptată?! I-ai dat biberon în loc să-l/s-o alăptezi?! Cum să nu doarmă cu suzeta?! Dar de ce l-ai învățat cu suzeta?! Îi dai mâncare pasată în loc de bucăți?! De ce îi dai să mănânce bucăți și nu pasat, vrei să se înece?! Cum, așa târziu/devreme îl/o culci?! Cum, încă nu vorbește/merge/stă în fund?! Cum, deși are 3 ani încă nu știe 4 limbi străine sau Luceafărul pe dinafară?! And soooooo on.

Întrebări urmate invariabil de comparații și de exemple personale care subliniază metoda perfectă de creștere sau de educare pe care respectivul părinte a aplicat-o odorului propriu. Metodă care a avut, evident și fără nicio urmă de subiectivitate, un succes imediat și răsunător.

Despre Ilinca – informații vitale …NOT

Ilinca? A fost foarte mică și slabă la naștere, o grăsană pe la 6 luni, acum slabă din nou. Încă este (foarte) alăptată. Nu a acceptat niciodată biberonul, iar suzeta a fost întotdeauna aruncată cât colo. În cei 1 an și jumătate de viață, a dormit o singură dată toată noaptea. Îi dau și i-am dat să mănânce și pasat, și bucăți, și fix cum, cât și dacă a vrut ea să mănânce. Orice insistență a mea în sensul ăsta sfârșind prin toată mâncarea scuipată sau aruncată pe jos/pereți. Singurele cuvinte complete pe care le știe sunt ”mama”, ”tata”, ”pipi”, ”caca”, ”papa”, ”nani”, ”da”, ”nu”, ”apă”, ”suc”. Suficient cât să ne înțelegem perfect zic eu (practic esențialul). În timp ce alți copii poate că recită și poezii la vârsta asta. Altă întrebare!

Ne cunoaște toate slăbiciunile și profită la maxim de ele. Este încăpățânată ca un catâr. Când nu-și face somnul (pentru că pur și simplu nu vrea), urlă până la epuizare. Nu se lasă până nu pleacă din magazine cu câte un articol vestimentar care-i place. Sunt convinsă că știe deja cateva limbi străine, pentru că uneori scoate niște sunete care în mod sigur fac parte din vreun limbaj încă necunoscut nouă, muritorilor. Este perfectă, o iubim necondiționat. Ne înțelegem minunat (atunci când este odihnită și hrănită). O încurajăm să fie independentă și să se afirme. Altă întrebare!

Comparațiile între copii vs. unicitatea fiecărui individ

Și poate că unii dintre noi am avut replica la purtător, încredere în noi și în metodele noastre de parenting, răspunzând acestor întrebări politicos, cu tact sau chiar pe șleau. Dar sunt convinsă că altora dintre noi, poate mai neîncrezători, ne-au dat serios de gândit comentariile și comparațiile gratuite ale celorlalți. Comentarii și comparații care poate că la nivel conștient/subconștient ne-au pus într-o lumină negativă. Fie pe noi, părinții, fie pe copiii noștri. Sau care poate că ne-au scăzut (și mai mult) încrederea în calitățile noastre de părinți și în metodele proprii de parenting.

Asta în condițiile în care cu toții suntem deja de acord (sau ar trebui să fim) că fiecare copil în parte este unic. Că fiecare copil în parte are o personalitate și un caracter unice. Că fiecare copil în parte are ritmul său propriu și personal de creștere/ de dezvoltare/ de asimilare și de integrare a informațiilor primite/ de adaptare la mediul extrauterin/ de reacție la mediul înconjurător/ de exprimare etc.

Unicitate care face ca orice fel de comparație între copii diferiți să fie complet nerelevantă. Unicitate care are nevoie, în mod natural, de un tratament și o metodă de parenting personalizate din partea părintelui. Părinte care dintre toți ceilalți, își cunoaște sau ar trebui să își cunoască cel mai bine copilul.

Comparațiile între copii: efecte nocive

Adică … una e să mai luăm din când în când pulsul pieței, să mai avem câte o curiozitate referitor la ce metode de creștere/ educare mai funcționează în alte familii, la cum ne mai putem adapta/ îmbunătăți propria metodă de parenting, sau să ne mai exprimăm câte o părere (evident, atunci când ne este solicitată), ceea ce consider că e un lucru cât se poate de sănătos, responsabil și constructiv.  Alta este să considerăm că ai noștri copii sunt cei mai reușiți. Că metoda noastră de parenting este cea mai bună. Că este general valabilă și aplicabilă. Că scoate garantat oameni de succes pe bandă rulantă și că nu poate fi contrazisă și nici nu mai poate fi îmbunătățită în niciun fel.

Să crezi că ești cel mai bun părinte și că metoda ta de a-ți crește copilul este cea mai reușită, chit că pentru copilul tău și pentru personalitatea lui poate că așa și este, cu desconsiderarea celorlalți părinți pe care îi analizezi și critici, nu îmi pare decât o dovadă clară de superficialitate și de ignoranță. Cât și un exemplu negativ pentru copilul tău. Care va proceda similar cu oamenii din jurul său a căror opinie diferă de a lui.

Asta cu atât mai mult cu cât judecățile tale de valoare ”perfecte” îi pot influența în mod negativ pe ceilalți părinți. Părinți care poate că sunt mai neîncrezători sau mai neexperimentați. Și care nu sunt foarte entuziasmați de comparațiile între copii. Ori care poate că pur si simplu sunt mai conștienți de limitele și de erorile umane. Respectiv de posibilitatea și de nevoia permanentă de adaptare, evoluție și învățare.

Părinților, fruntea sus, you got this

În egală măsură, tu, părintele ăla mai neîncrezător, mai neexperimentat, mai ușor influențabil, încetează să te mai compari/să-ți mai compari copilul cu alții. Acceptă-l și iubește-l așa cum este. Crește-l și educă-l în funcție de personalitatea și de ritmul său propriu. Ascultă-l și nu-l mai desconsidera, nu-l mai raporta la ceilalți. Compararea cu ceilalți și eventual evidențierea punctelor sale mai puțin forte nu duc decât la insuflarea unor sentimente de inferioritate, nemulțumire de sine, frustrare, vinovăție și eșec.  Sentimente care-l vor însoți, mai târziu, pe parcursul întregii sale vieți de adult.

Sunt convinsă că nici ție nu ți-ar conveni să fii comparat de către propriul tău copil cu alți părinți. Care poate că oferă copiilor lor alte lucruri, nu neapărat mai valoroase decât cele pe care le oferi tu.

Iubește-ți copilul așa cum îți dorești și tu să fii iubit, infinit și necondiționat. Fii fericit că îl ai lângă tine, că existați unul în viața celuilalt și că treceți împreună prin experiența asta cel puțin interesantă, numită viață. Nu te agita prea tare pentru comparațiile între copii.

Andra M.

 

Unde ne găsiți?

Mai multe povești și pățanii ale Ilincăi, fie în cuvinte, fie în imagini, dau din casă aici: @miss.mostiCât despre gașca veselă, ne-am reunit pe Facebook și pe Insta, unde toate cele 6 fete cucuiete vă așteaptă cu povești aburinde – haioase sau serioase, dar întodeauna sincere.

 

***Echipa The Little Gang vă supune atenției faptul că toate textele publicate atât pe acest site, cât și pe paginile noastre de Facebook și de Instagram, reprezintă opinii strict personale ale autorilor noștri, bazate exclusiv pe experiențele de viață ale acestora. Echipa The Little Gang nu garantează aplicabilitatea, funcționalitatea ori compatibilitatea cuprinsului textelor astfel publicate, în viețile personale ale cititorilor noștri. De asemenea, echipa The Little Gang își rezervă dreptul fundamental la liberă exprimare, dreptul la opinie, precum și dreptul la schimbarea opiniei deja exprimate, dacă situația de fapt inițială a suferit schimbări de natură a determina acest lucru. Prin urmare, subliniem faptul că textele noastre nu sunt general valabile și nici nu au aplicabilitate garantată pentru experiențe aparent similare ale altor persoane decât autorii The Little Gang.

Articole recente

2 Thoughts to “Comparațiile între copii – de ce să NU le facem”

  1. MARILENA STAVAR

    Andra….esti o poveste….

    1. admin

      Sper că o poveste cu final fericit. Mulțumesc!

Lasa comentariu