De ce plâng mămicile? Motive ”serioase”

Înainte de a deveni mamă, eram sceptică de fiecare dată când lecturam vreun articol care conținea motive stupide pentru care fac scene demne de Oscar mamele și, de ce nu, gravidele și unde se explica cu lux de amănunte de ce plâng mămicile. Sincer, mă gândeam că sunt scrise așa, din nevoie de atenție, doar pentru vizualizări. Că sunt niște baliverne. Doar niște adulți în toată firea și cu toată țigla pe casă n-ar putea să cedeze nervos din asemenea nimicuri. Și că eu n-aș putea reacționa așa niciodată, având…

Citeste mai mult

Cu copil și … agățată

Ai zice că odată ce ai un copil, ieși cumva de pe piață. Dacă ai și tatăl copilului pe lângă tine, așa ar fi normal și moral. Dar dacă nu, oricât ai crede tu că nu mai ești acolo, fenomenul stă altfel. De cele mai multe ori, nu există energie sau atenție sau toleranță din partea ta pentru altcineva înafară de copil. Alteori, pur și simplu îți ieși din mână, în funcție și de perioada de pauză. Faza e că mai există și varianta în care situațiile create sunt mult…

Citeste mai mult

Jucăriile preferate ale copilului meu nu sunt (chiar) jucării

Nu știu cum și în ce fel funcționează și se învârt mecanismele prin creierașul copilului meu, dar jucăriile preferate nu i le-aș fi ghicit. Ce știu sigur e că nu înțeleg sub nicio formă cum e posibil ca acesta să prefere prizele, întrerupătoarele, telecomenzile, cablurile, cheile, cuiele, patentul etc. În locul celor mai drăguțe, mai colorate, mai interesante și mai zornăitoare jucăriuțe care există pe piață. Cum?? Și de ce?? Mai e și fetiță… Păpușa și ursulețul – uitate într-un colț al camerei. Șurubul și șurubelnița – jucăriile preferate, la…

Citeste mai mult

Este chiar copilul meu? Asemănarea dintre părinți și odrasle și ideea(falsă) a celui mai frumos copil din lume

Dacă nu aș ști cum funcționează corpul uman, mi-aș pune o întrebare, care îmi trece prin cap, de fiecare dată când mă găsesc cu fiică-mea, în fața unei oglinzi: este chiar copilul meu? Este. Că am fost acolo, prezentă și aproape conștientă, atunci când au scos-o din mine :). Doar că…. Pe vremuri, cu burta la gură fiind, îmi imaginam destul de des cum o să arate ființa. Și mă gândeam ca va fi albă, blondă și cu ochii albaștri(sau cel mult verzi), pentru că așa era subsemnata, adică mă-sa.…

Citeste mai mult